Studiul limbii japoneze ar trebui întotdeauna să înceapă cu alfabetul HIRAGANA!

învățarea limbii japoneze ar trebui să înceapă de la hiragan

Studiul limbii japoneze ar trebui întotdeauna să înceapă cu alfabetul HIRAGANA!

De când predau japoneză am întâlnit multe persoane care mi-au spus: Vreau doar să învăț să vorbesc japoneză. Nu mă interesează scrisul! De asemenea, am avut și elevi care au învățat în trecut cu alți profesori și cu toate că și-au dedicat câteva luni sau chiar ani studiului limbii, nu puteau să citească repede și cursiv nici măcar în hiragana pentru că tutorii lor s-au axat pe dezvoltarea vocabularului sau pe orice alt subiect legat de japoneză mai puțin literele.

Și cu toate că pe de-o parte pot să înțeleg de ce ar vrea cineva să știe doar cum să vorbească în japoneză, în același timp, consider că este foarte dificil să evoluezi până la un nivel avansat ignorând complet scrierea. De aceea, recomand tuturor celor interesați de limba japoneză nu numai să învețe și să scrie, ci să se apuce de scris înainte de orice altceva.

De ce să începi studiul limbii japoneze cu alfabetul HIRAGANA?

Studiul limbii japoneze ar trebui să înceapă mereu cu HIRAGANA

Deși probabil pare incredibil de plictisitor să-ți petreci una, două sau chiar patru lecții învățând alfabetul HIRAGANA, când te apuci de japoneză astfel, îți dai seama că lucrurile nu stau chiar așa cum îți imaginai și de fapt ai cel mai mult de câștigat printr-o astfel de abordare. Eu am învățat tot alfabetul HIRAGANA într-o jumătate de zi și din acest motiv adopt aceeași tactică și cu elevii mei, predându-le acest alfabet încă de la prima întâlnire. Mai multe despre cum se desfășoară o primă lecție de japoneză cu mine poți afla aici. Cât despre motivele pentru care să înveți HIRAGANA, ți-am pregătit mai jos o listă completă cu cele mai importante dintre ele.

#1 HIRAGANA are doar 46 de litere

Dacă ți se pare că 46 de litere sunt prea mult de învățat, gândește-te că la un moment dat va trebui să înveți și KANJI din care va trebui să știi aproximativ 2000 de caractere! Și în timp ce fiecare literă din HIRAGANA are o singură citire, un caracter KANJI poate avea chiar și 10 și de aceea, după viteza cu care înveți HIRAGANA, îți poți face o idee destul de bună în legătură cu perioada de timp necesară pentru a învăța cu adevărat să scrii în japoneză.

#2 HIRAGANA te ajută să comunici cu japonezii pe limba lor

HIRAGANA este unul din cele patru alfabete pe care le folosesc japonezii și cel mai important dintre ele. În HIRAGANA poți să scrii orice cuvânt din limba japoneză. Acest alfabet a fost creat și dezvoltat începând cu sfârșitul perioadei Nara și până la începutul perioadei Heian, de către femeile de viță nobilă, pentru femei și oamenii de rând, și era folosit pe vremuri pentru a scrie poeme, nuvele și orice alte texte neoficiale. Acum, alături de KATAKANA și KANJI, HIRAGANA se folosește pentru orice fel de text japonez și este foarte practic deoarece cu ajutorul său, chiar dacă există cazuri în care versiunea din KATAKANA sau cea din KANJI este mai utilizată, poți să scrii orice cuvânt din limba japoneză.

#3 Garantat avansezi mai rapid la japoneză dacă înveți mai întâi HIRAGANA

HIRAGANA este o scriere fonetică, lucru pentru care este foarte ușor de citit. De asemenea, dacă ai memorie vizuală, HIRAGANA te ajută să memorezi mai ușor și cuvintele noi deoarece, scriindu-le în acest alfabet, le vei putea reține mai ușor după formă.

#4 Doar dacă știi HIRAGANA poți spune că te-ai apucat cu adevărat de japoneză

În ziua de azi, când desenele animate în limba jaoneză și serialele japoneze sunt atât de accesibile tuturor, oricine știe câteva cuvinte și experesii în japoneză, chiar și fără să fi studiat vreo oră această limbă. Karate, Judo, Arigato sau Sayonara sunt doar câteva exemple și ca să-ți demonstrez că e adevărat, ți-am pregătit aici o listă cuprinzătoare cu mai multe. De aceea, primul pas prin care poți să te diferențiezi de un amator, care a prins câțiva termeni în japoneză din auzite și un cunoscător adevărat, este să înveți bine HIRAGANA.

#5 HIRAGANA te face mai sigur pe tine

Mulți din cei care învață o limbă străină nouă au uneori momente de frustrare din cauza faptului că nu pot să-și dea seama exact dacă au avansat sau nu. Din acest motiv își pun abilitățile la îndoială și uneori chiar sunt tentați să renunțe din cauza aparentei lipse de progres. Dar în ceea ce privește limba japoneză, dacă înveți literele și începi cu HIRAGANA, lucrurile stau cu totul altfel. Învățarea acestui alfabet o poți privi ca pe un pas distinct în procesul de studiu, evaluând astfel mai ușor nivelul pe care l-ai atins.

#6 Japoneza se poate scrie și în ROMAJI, dar nimeni nu o face

Poți să scrii fără probleme orice cuvânt din limba japoneză în romaji. Dar imediat ce începi să înveți această limbă observi că nimeni nu o face, mai ales japonezii. De asemenea, există foarte puține manuale de limba japoneză care să folosească și ROMAJI pentru textele lor și fără excepție, toate sunt pentru începători. De aceea, dacă vrei să avansezi, tot va trebui la un moment dat să înveți HIRAGANA și decât mai târziu, întotdeauna este mai bine mai devreme.

#7 Surprinzător sau nu, HIRAGANA te ajută să citești mai cursiv

Încă un lucru foarte interesant legat de alfabetul HIRAGANA este acela că după ce îl înveți bine, stai și te întrebi cum ai putut să înveți vreodată japoneză fără să-l cunoști. Hiragana este o scriere complicată doar până te obișnuiești cu ea. Dar când ajungi să o stăpânești bine începi să-i descoperi din ce în ce mai multe avantaje. Același lucru este valabil și pentru kanji, dar despre ei și modurile în care să-i reții vom discuta pe larg într-un material separat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *